16-CIRESAR

 
registro: 20/04/2012
Nu sunt tot ce vezi Nu vezi tot ce sunt!
Pontos44mais
Próximo nível: 
Pontos necessários: 156
Último jogo
Gamão

Gamão

Gamão
17 horas h

Super eroi din viaţa reală. Oameni cu abilităţii incredibile

Tânărul Ben Underwoodtaught este orb, ambii său ochii au fost scoşi din cauza cancerului atunci când avea 3 ani. Cu toate acestea, el joacă baschet, se plimbă pe o bicicletă şi trăieşte o viaţă destul de normală. A învăţat singur să utilizeze ecolocaţia pentru a naviga în jurul lumii. Nu are nevoie de vreun câine-ghid şi nici de mâini. Foloseşte sunetul. Ben face un sunet click scurt, care ricoşează înapoi din obiecte. Uimitor, urechile recepţionează ecourile pentru ca el să ştie unde sunt obiectele. Alte exemple notabile de persoane care folosesc ecolocaţia sunt James Holman şi Daniel Kish.

De cinci ori deţinător al Guiness World Record, Rubberboy (Băiatul din cauciuc) este recunoscut drept cel mai flexibil om în viaţă şi cel mai faimos contorsionist. El a participat la multe meciuri de baschet şi baseball profesionist şi a luat parte la The Tonight Show, Oprah Winfrey, Ripley Belive it or Not, Cirque du Soleil, Discovery Channel, Men in Black 2, Carnivale HBO, CSI, Americanii au talent şi altele. Acesta îşi dislocă braţele şi se strecoară printr-o rachetă de tenis (fără fire). Este capabil să facă răsuciri şi acrobaţii unice în lume.

Artistul francez Michel Lotito s-a născut în 1950 şi este cunoscut drept un consumator de lucruri nedigerabile. Oamenii îl numesc Monsieur Mangetout (Domnul Mănâncă-de-toate). Printre performanţele lui Lotito se numără consumul de metal, sticlă, cauciuc şi aşa mai departe din obiecte precum biciclete, televizoare, un avion Cessna 150, dar şi obiecte mai mici care sunt dezasamblate şi înghiţite. Aeronava a luat aproximativ doi ani pentru a fi "mâncată", respectiv din 1978-1980.

Acesta a început să mănânce material neobişnuit în timp ce era copil şi a ieşit să îşi etaleze în public abilităţile din 1966. Lotito nu suferă de multe ori de efectele negative cauzate de dieta lui, chiar dacă înghite materiale cosiderate, de obicei, otrăvitoare. El poate consuma aproximativ un kilogram de material pe zi. Înainte de ”masă” bea ulei mineral, iar în timpul mesei bea cantităţi considerabile de apă. Se pare că are stomacul şi intestinele cu pereţii de o grosime dublă decât cele normale şi acizi digestivi neobişnuit de puternici, permiţându-i să digere o anumită parte a meselor la care consumă metale.

Liew Thow Lin, un antreprenor pensionar în vârstă de 70 de ani din Malaezia a fost recent în atenţia mass-media după ce a tras o maşină o distanţă de 20 de metri prin intermediul unui lanţ conectat la o placă de fier lipită de stomac său. Bărbatul susţine că şi-a descoperit capacitatea uimitoare de a-şi ”lipi” "magnetic" obiecte de corp. După ce a citit un articol despre o familie din Taiwan care avea o astfel de putere, acesta a povestit că a luat mai multe obiecte de fier, şi le-a pus pe abdomen iar, spre surprinderea sa, toate obiectele, inclusiv un fier de călcat, rămâneau lipite de corp fără sa cadă. Dat fiind faptul că această abilitate a fost moştenită de trei dintre fiii săi şi de doi dintre nepoţi, a înţeles că este vorba de o abilitate ereditară.

Thai Ngoc, în vârstă de 64 de ani, susţine că nu a mai putut dormi noaptea după un puseu de febră avut în 1973. Până în prezent are "la activ" peste 11.000 de nopţi consecutive nedormite. "Nu ştiu dacă insomnia mi-a afectat sănătatea sau nu. Sunt încă sănătos şi pot lucra în mod normal ca şi alţii", a declarat Ngoc. Soţia acestuia susţine că Ngoc obişnuia să doarmă bine, dar acum "nici măcar lichiorul nu-l poate pune jos". Ea a explicat că, atunci când Ngoc a fost supus unui examen medical, doctorii i-au dat un aviz favorabil de sănătate, semnalând numai o scădere minoră a funcţiei hepatice.

Tim Cridland nu pare să simtă durerea la fel ca restul oamenilor. El a uimit lumea înfigându-şi ace în braţe fără să pară în vreun fel afectat şi acum pune în scenă un act terifiant pentru publicul din SUA. Testele ştiinţifice au arătat că Tim poate suporta dureri mult mai mari decât cele normale. El explică faptul că, prin folosirea minţii asupra materiei, este capabil să îşi înfigă ace mari prin corp şi poate suporta căldură şi temperaturi scăzute extreme - dar pentru a face acest lucru în condiţii de siguranţă, a studiat intensiv anatomia umană, pentru că dacă şi-ar atinge o arteră, lucru acesta s-ar putea dovedi a fi fatal.

Iubitorul de animale Kevin Richardson spune că se bazează pe instinct pentru a câştiga inimile felinelor mari şi de a forma o legătură apropiată cu acestea. El poate petrece noaptea ghemuit lângă ele, fără nici cea mai mică teamă de a fi atacat. Magia lui nu funcţionează doar pentru lei, ci şi pentru alte animale, cum ar fi gheparzi, leoparzi şi chiar hiene. Leii sunt favoriţii săi.

Pe Wim Hof par să nu îl afecteze temperaturile extreme. În 2009 el a alergat la un maraton, purtand doar pantaloni scurţi şi o şapcă, fără pantofi, la temperaturi de -20 de grade Celsius. El deţine Guinness World Record pentru cea mai lungă baie de gheaţă, de aproape două ore. În 2011, acesta a alergat la un maraton înfruntând temperaturi de 40 de grade Celsius fără să bea o picătură de apă.

Daniel Tammet este un savant care se pare că suferă de sindromul Asperger, o formă de autism înalt funcţional. El a recitat din memorie primele 22.000 de cifre după virgula care defineşte cifra Pi, în mai puţin de cinci ore. Potrivit relatărilor, el vorbeşte 10 limbi. Spre exemplu a învăţat să vorbească limba islandeză într-o singură săptămână.

Derek Paravicini este un savant orb şi un acelaşi timp şi un fenomen muzical. El s-a născut extrem de prematur, la aproape jumătate din durata unei sarcini normale. Ca rezultat al terapiei cu oxigen din acel moment, ochii lui au devenit non-funcţionali, iar creierul său în curs de dezvoltare a fost afectat, provocându-i dizabilităţi severe de învăţare, şi autism. Crescând, Paravicini a învăţat să cânte la pian şi a demonstrat că avea un talent extraordinar pentru muzică. El are o ureche muzicală de excepţie şi poate cânta o piesă după ce o ascultă o singură dată. Totodata, este foarte priceput în improvizaţie şi poate crea piese instantaneu.

Stephen Wiltshire este un artist şi savant care suferă de autism moderat, având în acelaşi timp o memorie uimitoare. Poreclit "Aparatul de fotografiat uman", el a câştigat notorietate la nivel mondial pentru că a realizat desene panoramice masive ale oraşelor mari, cum ar fi Tokyo, Roma, Hong Kong, Frankfurt, Madrid, Dubai, Ierusalim şi Londra cu detalii uluitoare şi precizie extremă, după ce a făcut doar scurte plimbări cu elicopterul deasupra lor.

Orlando Serrell a devenit savant după ce la vârsta de zece ani a fost lovit pe partea stângă a capului de o minge de baseball. După ce a căzut la pământ, s-a ridicat şi a continuat să joace, dar în urma incidentului a avut o durere de cap care a durat o perioadă lungă de timp. În cele din urmă, durerile de cap au încetat, dar Serrell a observat repede că a devenit capabil să facă calcule de o complexitate uimitoare. El îşi poate aminti, de asemenea, unde a fost, ce a făcut şi cum a fost vremea în fiecare zi care a trecut după incident.

 


Înţelepciune antică: Povestea tânărului furios care îl întâlneşte pe Buddha

Într-o dimineaţă însorită Buddha mergea pe jos printr-un sat din India antică. Dintr-o dată, un tânăr foarte furios şi nepoliticos a venit la el şi a început să-l insulte.

"Nu ai niciun drept să-i înveţi pe alţii", a strigat el. "Eşti la fel de prost ca oricine altcineva. Tu nu eşti altceva decât un prefăcut".

Buddha nu a fost deranjat de aceste insulte şi a ascultat răbdător în timp ce tânărul îşi vărsa nervii. Când a terminat, Buddha s-a uitat adânc în ochii lui şi l-a întrebat cu o voce blândă: "Spune-mi, dacă vrei să dai cuiva un cadou, dar acea persoană alege să-l refuze, cui ar aparţine cadoul în cele din urmă?"

Tânărul a fost surprins de o astfel de întrebare ciudată şi a răspuns: "Mie mi-ar aparţine, pentru că eu l-am cumpărat".

Buddha a zâmbit şi a spus: "Asta este corect. Şi exact la fel este şi cu furia ta. Dacă tu te-ai înfuriat pe mine şi eu nu mă simt insultat, atunci furia cade din nou pe tine. Atunci, tu eşti singurul care devine nefericit, nu eu. Tot ceea ce ai făcut, este să te răneşti singur".


Cum sa- ti formezi un bun obicei

Adesea ni se intampla sa rostim fraze de genul: ”As vrea sa fac un anumit lucru, dar nu prea am timp” sau: ”Am incercat sa renunt la asta, dar nu am reusit mai mult de trei zile”. Astfel de plangeri sau de comentarii ne caracterizeaza atunci cand vrem sa ne schimbam un obicei. De ce mintea si/sau corpul nostru se impotrivesc atat de mult atunci cand este vorba sa facem ceva bun pentru noi insine? Pentru ca dinamica unui obicei este multidimensionala, iar atunci cand incercam sa ne schimbam un obicei, vizam doar o latura a lui.
De ce tinem atat de mult la obiceiurile noastre? Conform opiniei doctorilor Janice Keller Phelps si Alan Nourse, „obiceiurile ne simplifica viata prin crearea unor deprinderi pe care ajungem sa le realizam in mod automat”. Obiceiurile se aseamana cu o pereche de papuci vechi pe care ne-am obisnuit sa-i purtam, pentru ca ne simtim confortabil in ei. In general, percepem un obicei ca pe ceva ce facem in mod automat, uitand ca ne implica atat la nivel emotional, cat si mintal si intelectual. Cand ne dorim sa schimbam un obicei, este necesar sa luam in considerare toate aceste aspecte.
Data viitoare, cand vei dori sa schimbi ceva la tine, fii atent la urmatoarele sfaturi:

 Pune-ti intrebari. Intreaba-te daca iti doresti cu adevarat sa schimbi un anumit lucru sau cineva asteapta de la tine sa faci acel lucru? Daca vrei sa ai succes, va trebui sa iti doresti acel lucru in mod special pentru tine.
• Fii atent la motivatie. Secretul reusitei sta intr-o buna motivatie. Un motiv bun pentru a-ti schimba dieta si pentru a incepe sa faci exercitii fizice ar fi dorinta de a avea o sanatate mai buna, mai multa energie si un aspect fizic placut.


Fa-ti un plan de bataie. Gandeste- te dinainte cum vei reactiona daca vei fi pus fata in fata cu vechiul obicei. Fii constient ca tentatia nu va dura o vesnicie. Din punct de vedere mintal, fii hotarat sa spui NU si sa lucrezi la cladirea unui obicei inlocuitor. Iar din punct de vedere fizic, implica-te in ceva placut si constructiv.

• Ia-o usor. Evita schimbarile bruste, chiar daca este vorba de schimbari bune. Abordarea prea brusca a unei schimbari te poate face vulnerabil fizic sau emotional. Poti fi incantat de ideea de a incepe un program nou de exercitii fizice, dar, daca nu esti obisnuit cu genul acesta de activitate, ia-o usor.

• Fii rabdator. Chiar daca reusesti sau nu sa realizezi de prima data ceea ce ti-ai propus, iti va lua timp sa dezvolti acel obicei pe care il ai in vedere si iti va fi necesar tot atata timp, pentru ca ceea ce incepi sa faci acum sa devina o obisnuinta
.
• Inlocuieste vechiul obicei cu un lucru nou. Uneori, ne dorim sa incetam sa mai facem un lucru, fara a pune ceva in locul lui. Unii experti sunt de parere ca, atunci cand vrei sa renunti la a mai face un anumit lucru, trebuie sa-l inlocuiesti cu un obicei nou, care sa-ti ofere aceleasi satisfactii si pe care sa-l practici zilnic. De exemplu, fa ceva pentru a-ti tine mainile ocupate atunci cand in mod normal ai vrea sa-ti aprinzi tigara, asta in cazul in care esti fumator.

• Recompenseaza-te. Ofera-ti o rasplata in mod frecvent pentru cele mai mici succese in directia dorita. Ai grija insa ce fel de rasplata vrei sa-ti oferi. Daca vrei sa slabesti, probabil ca o portie mare de cartofi prajiti nu va fi cel mai bun mod in care te-ai putea recompensa. De exemplu, bucura-te de o baie spumoasa sau de lectura unei carti bune.


Nu fi aspru cu tine. Nu te pedepsi cu asprime atunci cand cazi si cand acest lucru se pare ca se repeta. Iarta-te pe deplin, ridica-te, sterge-te bine si continua sa mergi mai departe.

• Nu-ti oferi singur posibilitatea de a cadea. Ajuta-te singur in reusita, conturandu-ti clar in minte o serie de scuze. De exemplu, daca esti invitat la masa de prietenii tai si tii regim, spune-le de la inceput ca nu vei servi desert.

• Mentine un stil de viata relaxat. Doctorii Robert M. Giller si Kathy Matthews, prezentatorii unui program despre schimbarea obiceiurilor, avand la baza principii fizice si psihologice, spuneau: „Se pare ca in situatii de stres suntem tentati mai mult ca niciodata sa depindem de obiceiurile noastre rele”. O stare tensionata ne poate cauza o senzatie de disconfort atunci cand suntem lipsiti de unele lucruri. De aceea invata anumite tehnici de relaxare pentru acele momente cand te simti cel mai vulnerabil.

 Fii gata sa recunosti atunci cand te confrunti cu o problema. Dependenta ne ofera astazi o alta dimensiune a obiceiurilor. Cofeina, nicotina, alcoolul si zaharul sunt substante care creeaza dependenta. Pentru a schimba un obicei care implica o astfel de substanta, este posibil sa fii nevoit sa suferi un disconfort fizic si, la un anumit nivel al procesului, vei simti nevoia stringenta de a te intoarce la el. De aceea, daca vrei sa ai succes, este important sa lucrezi in mod consecvent la toate aspectele.

Adu-ti aminte ca a schimba un obicei nu e chiar atat de greu pe cat crezi. Daca iei in considerare toate indicatiile oferite pana acum, atunci drumul tau spre reusita este deschis.







Obiceiuri de Dragobete

Pe 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

La noi, Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele:


"Floride fraga
Din luna lui Faur
La toata lumea sa fiu
Uraciunile sa le desparti".

In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor.

De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui. Era o sarbatoare a grupurilor de tineri care ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se imbratisau. Avea toate trasaturile unei sarbatori premaritale, de antamare a unor relatii intre tinerii din comunitate, ce anticipau nuntile.

Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de uraciune facute impotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se intalneau pentru a-si face juraminte de prietenie.

Se mai credea ca in ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum ramanand fara pui peste vara. Oamenii batrani tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli.

 

Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca el este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara.

Obiceiurile de Dragobete, zi asteptata candva cu nerabdare de toti tinerii bucovineni, au fost in buna parte uitate, pastrandu-se doar in amintirea batranilor. Iar in ultimii ani, Dragobetele autohton risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, el fiind inlocuit de acel Sfant Valentin ce nu are legatura cu spiritualitatea romaneasca.

Sursa: CrestinOrtodox.ro


Ai grija ce iti doresti! Despre povestea unui caine

A fost odata ca niciodata un caine nici prea mare, nici prea mic, nici prea rau, nici prea fricos care fugea adeseori dupa masini. Pana aici nimic neobisnuit, multi caini din zilele noastre fug ocazional dupa masini.
Cainele din povestea noastra insa fugea cu mai mult entuziasm decat orice alt caine, fugea dupa cate o masina ca si cum toata viata sa ar fi depins de acest lucru.
Intr-o zi insa dorinta cainelui s-a implinit. O masina care mergea mai incet sau poate si cainele era intr-o forma fizica mai deosebita, cert este ca dorinta i s-a implinit si a reusit sa o prinda.
Masina si-a vazut de drum iar cainele si-a vazut vazut de dorinta, pastrandu-si coltii in bucata de unde apucase. O vreme a ramas atarnat de dorinta sa. Pot doar sa banuiesc ca nu este prea usor sa (iti) recunosti atunci cand ti-ai vazut visul cu ochii ca ceva este in neregula cu ceea ce se intampla. Ca uneori e foarte greu sa desfaci coltii si sa lasi sa se duca ceea ce ai prins cu multa truda…
Mai pot presupune ca si-a adus aminte de proverbul (foarte popular printre caini): “ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa se implineasca”