Pentru că nu ne preocupă aceleași lucruri și nu avem aceleași valori.
Pentru că mie nu îmi place excesul și vulgaritatea, ci eleganța și simplitatea.
Pentru că prefer hainele decente care te învăluie în mister în locul fustelor minuscule și bluzelor extrem de decoltate (ar fi o grijă în plus să verific constant dacă toate sunt la locul lor…).
Pentru că aș renunța la o seară în club în favoarea unei seri petrecute acasă alături de prieteni sau cu o carte bună în brațe.
Pentru că nu pot fi indiferentă la tot ce mă deranjează. Sunt un om căruia îi pasă și îmi pasă până la capăt. Pentru mine „Ignoră pur și simplu” nu e deloc simplu.
Pentru că nu îmi doresc neapărat o carieră strălucită într-un anumit domeniu, ci o familie unită și fericită.
Pentru că nu sunt genul de femeie supusă și am tendința să îmi impun personalitatea. Știu că asta incomodează de multe ori.
Pentru că nu pot numi zgomotul de acum muzică și pentru că nu mă definește în nici un fel. Ascult doar muzică veche.
Pentru că sunt visătoare și naivă și continui să sper la o lume mai frumoasă (lumea aceea de vis în care spuneam mai demult că aș vrea să mă trezesc).
Pentru că pun mare preț pe prietenie deși vehiculează zvonul că nu mai există prieteni. Eu mai cred încă în ei.
Pentru că îmi place arta, frumosul, cultura și mă dezgustă mondenitățile și non valorile care se promovează intens.
Pentru că am o demnitate și niște principii de la care nu mă abat nici în ruptul capului.
Pentru că nu prea fac compromisuri decât rareori.
Pentru că gândesc înainte să vorbesc și pentru că uneori aleg să tac mâlc.
Nu mă regăsesc și nu mă recunosc în mulțimea de oameni. Cică aș fi demodată… ciudat, dar asta nu mă deranjează, ci într-un fel mă amuză. Pentru că niciodată nu voi face parte din mulțime. Pentru că simt și sunt altfel și îmi place să fiu așa.
Îmi place lumea mea exact așa cum mi-am creat-o eu, nu așa cum mi-au impus-o alții.
© Iustina Ţalea